luni, 20 noiembrie 2017

Lumini de Craciun

Se apropie Craciunul, de departe si pe merit cea mai indragita sarbatoare a lumii crestine. Am depasit faza in care cumparam la nesfarsit decoratiuni de Craciun si am ales in ultimii ani sa mesteresc cat mai multe pe cont propriu.

O idee pe care am avut-o in recent a fost sa mesteresc niste suporturi de lumanare din borcanelele pe care nu m-am indurat sa le reciclez la tomberonul pentru sticle. Le-am spalat bine, le-am ascuns gura cu sfoara neaosa, pe care am decorat-o cu niste figurine sclipicioase cumparate mai demult pentru felicitari. Cateva pietricele aurite sau orice altceva in spiritul sarbatorii si avem gata suporturile de lumanare pentru masa de Craciun, cu o tenta rustica.

Urmeaza sa ma ocup de-acum de felicitarile de Craciun.



Roadele unui an bogat

Doua camasi terminate anul acesta; doua inca in lucru, vor fi gata anul viitor.

Prima camasa este visul unui prieten pe care am vrut sa-l ajut sa si-l implineasca. Asa ca am pornit la drum cu mult curaj si am cusut o camasa pastoreasca, cunoscuta la noi si sub numele de camasa cu barbur (de la numele clinului triunghiular din fata si din spate). Modelul din satul Tilisca, din Marginimea Sibiului, a fost cules de Dimitrie Comsa pentru albumul sau de broderii si este de sec. XIX. Am adaptat putin cromatica si am renuntat la guleras, in locul caruia am cusut doar un feston. Materiale: panza de cearceaf, ata cu care am cusut este de papiota de la Romanofir (Talmaciu) - am pus firul in doua pentru broderie si intr-unul pentru tighele. Am cusut la trei fire de panza, ca sa iasa cat mai fina broderia.


Cea de-a doua camasa este un spatoi (camasa femeiasca) de Arad, o reconstituire a unui model din acelasi album al lui Dimitrie Comsa; un model de sec. XIX din Tarnova, o comuna de pe Valea Cigherului, afluent al Crisului Alb, o subzona etnografica a Ineului. Alegerea a venit cumva firesc, pentru ca mama a copilarit in zona Tarnovei. Sunt inca doua modele vechi de camasi aradene in album si mi-am promis ca le voi coase pe toate. Ca materiale am folosit panza veche de casa din zona Aradului, fir Flavia de la Romanofir (o alegere pe care n-as mai face-o a doua oara) si pe ici-colo fir de bobina de Talmaciu (acelasi producator). Am inceput-o acum mai bine de un an si i-am acordat toata rabdarea, pentru ca am vrut sa iasa cat mai bine.